U n showroom de design, cu obiecte semnate de nume celebre, situat în superba vilă de pa­trimoniu din Aleea Alexandru 7. Asta e ce știam deja de ceva vreme. Ce e nou, incitant și foarte inspirat este noul concept prin care Iconic s-a reinventat și se prezintă acum în lume ca un mix de stări și simțuri, aflat sub semnul esteticului pur: restaurant cu specific Esthetic Food, wine bar cu vinuri iconice, și, fără îndoială, în continu­are showroom de obiecte-design. Un spațiu versatil, care își schimbă „apariția” astfel încât să se adapteze perfect fiecărei situații: elegant pentru un prânz de business, cald şi primitor pentru o întâlnire între fete la un Iconic Juice, vibrant şi cos­mopolit la petreceri şi evenimente speciale, relaxat şi rafinat în timpul unei degustări de vinuri, intelectual şi avangardist la un vernisaj de design.

Apariția în peisaj a deja cunoscutului chef David Con­tant face ca experiența culinară să fie una specială, dar de un firesc superb. Specificul gastronomic al locului se numește Esthetic Food si este un concept care rimează perfect cu spațiul design în care are loc, construit din ingrediente valo­roase şi autentice, din respect pentru plăcerea gustului dar și pentru experiența estetică. Un manifest simplu pentru viaţă bună, trăită frumos.

Fiecare piesă este iconică, fie că este vorba de design, de vinuri ori de gastronomie rafinată. În zona de showroom se împrietenesc firesc piese Fornassetti, Ingo Maurer, Edra, GandiaBlasco sau Philippe Starck, în timp ce în meniul Iconic Health se prezintă la apel supe, salate şi sucuri din fructe şi legume create pe principiile unei nutriţii sănătoase.

Și pentru că uneori nimic nu salvează ziua ca un pahar de vin bun, în Winebar-ul chic te așteaptă o selecție de vinuri cu personalitate, dar și Marilyn Monroe, care te priveşte lan­guros dintr-un imens tablou, pe un fundal sonor jazzy atât de relaxant.

În loc de concluzie... ne vom folosi de vorbele Cameliei Șucu, pentru că nimeni nu explică mai bine un proiect decât cel care l-a gândit, a crezut în el și l-a transformat în realitate: „Cred că trebuie să încercăm atât cât ne stă în putinţă să ne înconjurăm de frumos. Iconic este un spaţiu al esteticului sub toate formele lui şi sunt bucuroasă să pot primi aici pe oricine simte la fel ca mine”.