de Ana Maria Bodeanu


Se consideră că prima colecție a unei firme a fost creată în timpul perioadei renascentiste în anul 1472 de către banca Monte dei Paschi din Siena, colecție care a supraviețuit și prosperă până astăzi. În prezent, colecțiile corporațiilor valorează miliarde. UBS, Deutsche Bank și J.P. ­ Morgan au fost listate de Forbes în 2012 ca având cele mai bune colecții de artă aparținând unor companii.


Cea mai mare colecție corporatistă de artă din lume aparține Deutsche Bank, care a început să achiziționeze lucrări în anul 1979 dorind să-i sprijine pe tinerii artiști germani aflați la început de drum. Banca a crescut exponențial de atunci, iar colecția a crescut și deține acum 57.000 de exponate. Liz Christensen, curator la Deutsche Bank, spune: „Nu cumpărăm pentru a investi. Dar nici nu cumpărăm pentru a nu investi“. Ea afirmă că acest lucru înseamnă că banca nu se preocupă de valoarea de revânzare la achiziționarea unei lucrări, dar face, totuși, achiziții inteligente.


UBS deține 35.000 de lucrări de artă modernă și contemporană și cumpără în principal de la artiști noi și de la cei aflați la mijlocul carierei (așadar, opere mai puțin costisitoare). Filozofia USB este „sprijinirea artiștilor în diferite etape ale carierei lor“, spune Jacqueline Lewis, curatorul băncii pentru cele două Americi.


David Rockefeller, considerat părintele colecțiilor moderne corporatiste, este cel care a început un program de achiziționare a lucrărilor de artă în cadrul Chase Manhattan Bank în 1959. Considerat de mulți ca fiind primul director executiv care s-a consultat cu istoricii de artă, Rockefeller. a inițiat tendința de a folosi arta mai mult decât un instrument decorativ. Colecția începută de Rockefeller a crescut la peste 30.000 de lucrări și include piese reprezentative semnate de Andy Warhol, dar conține și lucrări ale unor artiști mai puțin cunoscuți.


Țările unde companiile investesc în mod semnificativ în colecții de artă sunt: SUA, Japonia, Spania și Germania. În mod surprinzător, Franța și UK nu se află în capul listei. Unele dintre aceste colecții sunt administrate de curatori interni, altele se bazează pe consilieri externi, unele sunt deschise publicului, pe când altele sunt accesibile doar angajaților. De obicei, companiile nu sunt dispuse să dezvăluie valoarea colecțiilor deținute.


FOTO: www.nbbj.com


Autorul Peter Harris, un susținător îndelungat al beneficiilor artei corporatiste, spune în cea mai recentă carte a sa „O sărbătoare a programelor corporatiste de artă din toată lumea“ că motivele pentru care companiile colecționează artă sunt multe și variate dar consideră că aceasta este o activitate de tip „câștig-

câștig-câștig“ care aduce beneficii tuturor părților implicate:


• Compania câștigă deoarece arta la locul de muncă poate crește moralul și creativitatea angajaților. Arta ajută o companie în proiectarea identității sale corporatiste într-o manieră memorabilă, iar achiziția de lucrări de calitate superioară conferă companiei o imagine de organizație progresistă, cu o abordare dinamică a business-ului;


• Comunitatea câștigă – atât local, dar și național – deoarece se alege cu un campion local care va sprijini viața culturală a unei regiuni;


• Artistul câștigă, deoarece atrage patronaj unei entități comerciale și astfel dobândește o mai mare expunere și un public nou pentru lucrările sale.


Argumentele lui Harris ar putea fi corecte cu privire la situația de „câștig-câștig“, dar arta este un vehicul excelent către elite și, prin urmare, companiile premium care investesc în artă sunt cele care țintesc spre clienții cu potențial financiar. Ca rezultat, acestea câștigă de două ori: odată în ochii comunității prin artiștii pe care îi sprijină și odată în ochii clienților lor bogați.


Iar dacă luăm în considerare și acoperirea media dobândită prin achiziția de artă, putem să o considerăm ca fiind o investiție foarte înțeleaptă: atât din punct de vedere al imaginii, cât și din punct de vedere financiar. Probabil, companiile care investesc în artă contemporană susțin, cu sinceritate uneori, că sprijină artiștii contemporani. Dar fac și o evaluare foarte detaliată și atentă a rentabilității investiției lor.