de Monica Crânganu
Răsfoind paginile memoriilor
istorice, notăm transformările majore pe care le-a traversat spațiul în care se
află astăzi Teatrul Odeon. Zona unde este amplasată Sala Comedia a teatrului a
făcut parte din domeniul marelui ban Dumitrache Ghica (1718–1803) și a fost
adusă ca zestre de Maria Văcărescu, cea de-a doua sa soţie, fiind mărginită de
actualele repere: Calea Victoriei, strada Academiei, hotelurile Ramada Majestic
și Continental. Între anii 1813 și 1825, casele Ghica au servit drept reședinţă
domnitorilor Ioan Caragea, Alexandru Șuțu și Grigorie al IV-lea Ghica. Casele
au fost cumpărate în 1860 de Nicolae Lahovary și s-au păstrat în proprietatea
familiei până la naționalizarea din 1948.
Odată cu timpul, sistematizarea
Podului Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei) nu a ocolit nici proprietatea
Lahovary. În locul reședinței de lux, terenul a fost utilizat pentru noi
funcțiuni, edificiul fiind închiriat pentru instituții sau comerț: Clubul
Tinerimii, Partidul Național de peste Carpați, Societatea Mercur, berărie, un
important local etc. Restructurarea majoră a proprietății s-a produs însă la
începutul secolului XX, când arhitectul școlii neoromânești Grigore Cerchez, la
inițiativa lui Emil Lahovary, a conceput un ansamblu arhitectural de anvergură:
Teatrul Comedia situat pe latura dinspre strada Academiei, dar cu fațada
orientată către Calea Victoriei, flancat de două corpuri laterale, către nord
magazine și apartamente și către sud, Hotel Majestic. Teatrul a fost inaugurat
pe 25 decembrie 1911, urmat de aripile laterale independente – Hotelul Majestic
și corpul nordic cu apartamente și magazine, configurând astfel cele două
pasaje.
Complexul architectonic și-a
schimbat de mai multe ori destinația
Teatrul a suferit transformări
spre jumătatea secolului: amplificarea sălii centrale, înălțarea scenei și
introducerea unor corpuri de legătură cu aripile laterale – anexe ale scenei –
peste cele două pasaje. Bombardamentele din 1945 au afectat atât teatrul, cât
și corpurile laterale, în special cel nordic, care a fost parțial refăcut.
Până în anii 1960 ansamblul și-a
păstrat integritatea fizică, însă cu schimbarea funcțiunilor. Fosta casă a fost
transformată în librărie, iar Hotel Majestic a fost scos din funcțiune
temporar, până în anii 1970, când și-a recăpătat destinația originară. În anul
1974 Sala Comedia a Teatrului Național devine Sala Majestic a Teatrului
Giulești, care, în 1990 își schimbă denumirea în Teatrul Odeon.
Ultima renovare majoră a
Teatrului Odeon a avut loc în anul 2002. S-a refăcut podeaua scenei, scaunele
din sală au fost schimbate, tencuiala pereților interiori a fost reînnoită. De
asemeni a fost reparat sistemul tehnic de glisare al tavanului casetat. Au fost
restaurate scările interioare și exterioare cu piatră din cariera Vrața
(Bulgaria).
Autorul clădirii Universității de
Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București și al Muzeului Naţional de
Istorie Naturală „Grigore Antipa“ a conceput întregul complex de clădiri ce
înconjoară Teatrul Odeon într-un stil unitar, mai apropiat ca sugestie
stilistică de neoclasic decât de tradiționalul stil brâncovenesc ce cunoștea
avânt maxim în acea perioadă.
Fațadele regulate, cu registrele
bine conturate de colonete și pilaștrii sunt mai degrabă în spiritul
arhitecturii europene occidentale decât înscris manierei dominate de arcade și
elemente de arhitectură tipic românească. Fațada impunătoare a Odeonului
amintește de silueta templelor grecești, cu intrarea bine marcată de un volum
regulat ce iese în evidență prin coloanele sale. Interioarele bogat decorate în
stil neoclasic, cu sculpturi și basoreliefuri reiau motivul colonetelor ce
descriu porticele antice. Per ansamblu, edificiul afișează un stil eclectic
bine ponderat, riguros desenat printr-o volumetrie echilibrată.
Teatrul Odeon este un spațiu
dinamic, versatil, ce continuă să se adapteze cerințelor contemporane. Astfel,
în anul 2010 s-a redeschis, după 62 de ani, Sala Studio a teatrului, cu
premiera Blifat de Gabriel Pintilei, în regia lui Alexandru Mihail, prin
proiectul realizat de arhitecții Răzvan și Ioana Luscov. Conceptul actual susținut
de sala Studio este dedicat, alături de spectacolele de teatru, și artei
contemporane, fiind un spațiu deschis mai multor domenii artistice: fotografie,
instalații, film, muzică, dans etc. Sala este construită ca un spațiu teatral
flexibil și multifuncțional, compus din platforme mobile, care oferă
posibilități variate de organizare a spațiului de joc și de amplasare a
publicului.
Antiteza puternică dintre
stilurile celor două săli ale Teatrului Odeon conține și o subtilă ironie
adresată falselor „valori“, după cum afirmă însuși arhitectul Răzvan Luscov: „La
suprafață – o Românie, în care, din păcate, bunul gust se măsoară în cât mai
mult granit, inox și plante artificiale. Aici, în lumea inversată (de unde și
simbolul sălii – un actor dansator cu capul în jos - prin răsturnare), valoarea
este dată de simplitatea și autenticitatea materialelor care nu își ţipă
preţul: beton aparent, oţel ruginit, materiale autentice și spaţii primare,
care încearcă să se opună opulenţei și fiţelor de prost gust ale multora dintre
construcțiile de astăzi.“
