de Monica Crânganu
Trebuie să începem prin a spune că înainte de toate tu ești absolventă
de studii economice. Cum s-a creat pasiunea ta pentru artă, care apoi a fost
transformată în meserie?
Am fost indrăgostită încă din adolescenţă de arta antică. Mi se părea extrem de misterios şi fascinant să-mi imaginez ce se întâmpla şi cum se trăia în oraşele antice greceşti şi romane. Astfel am ajuns să urmez Facultatea de Istoria Artei cu gândul de a aprofunda şi de a face o cercetare în domeniul artei antice. Însă, în anul întâi am avut un curs opţional de artă contemporană, susţinut de profesorul Adrian Guţă, şi astfel am ajuns să iubesc acest domeniu şi să-mi doresc să fac o galerie de artă contemporană.
Anaid Art Gallery a fost prima galerie de artă contemporană din București gândită și amenajată special pentru acest scop. În urma experienței de 12 ani, care este „tabloul“ care descrie cel mai bine situația artei contemporane din România anului 2016, în viziunea ta?
Scena artei contemporane romaneşti în cei 12 ani de activitate ai Anaid Art Gallery s-a schimbat şi a crescut foarte mult. Sunt mult mai multe galerii private, care se ocupă cu promovarea artei contemporane; în 2004, când ne-am lansat, erau doar trei galerii private. Sunt o serie de artist run space-uri, există un Muzeu Național de Artă Contemporană, un targ de artă şi chiar un număr mic, dar fervent de colecţionari, care işi doresc să deschidă muzee private de artă contemporană. Practic, putem spune că in acest moment scena artistică beneficiază de o structură coerentă care să formeze o piaţă şi un system artistic, insemnand: artist – galerie – targ de artă – muzeu. Ce lipseşte în continuare este o coagulare a actorilor principali ai pieţei şi dorinţa de profesionalizare a tuturor instituţiilor şi a intregului sistem public. Încă există sincope şi o lipsă de maturitate, însă, cand judecăm ansamblul artistic romanesc nu trebuie să uităm de moştenirea comunistă şi faptul că este vorba de un sistem tanăr, abia format, emergent. Apoi, lipseşte aproape cu desăvarşire educaţia artistică a publicului larg, iar aici este mult de lucru şi rezultatele formării se vor simți peste o generaţie, două.
„În acest moment scena artistică beneficiază de o structură coerentă care să formeze o piaţă şi un sistem artistic, însemnând: artist – galerie – târg de artă – muzeu. Ce lipseşte în continuare este o coagulare a actorilor principali ai pieţei şi dorinţa de profesionalizare a tuturor instituţiilor şi a întregului sistem public.“
Care a fost intenția și ce și-a dorit galeria Anaid Art să realizeze
când s-a lansat? Ce lipsea pieței de artă contemporană în momentele de început?
Anaid Art Gallery a fost construită după principiile şi rigorile unei galerii destinate artei contemporane din Europa de Vest şi America. Este o galerie care are un portofoliu de artişti pe care ii reprezintă şi îi susţine atât pe plan naţional cat şi internaţional, atat in cadrul expoziţiilor, cat şi la targurile de artă. A fost creată cu gandul că in timp Romania va beneficia de un mediu artistic, din care galeria va face parte. Intr-un fel, cred că Anaid Art Gallery a fost undeva la baza formării acestui climat artistic prin modul de gandire şi concepere a expoziţiilor şi acţiunilor artistice. În 2004 sistemul artistic nu exista practic, galeriile înfiinţate în perioada 2003 - 2006 au pus bazele acestuia.
Ce ne poți povesti despre experiența ta de galerist din toți anii de
până acum?
Este o experiență extrem de vastă, cu foarte multe momente de fericire, dar și multe momente de cumpănă. Pot spune că a înfiinţa o galerie de artă în Europa de Est este o experienţă extrem de complexă. Este incitant faptul că in țările foste comuniste acest gen de activitate iţi dă senzaţia că tu construieşti realmente sistemul, tu eşti cel care ii dă formă şi consistenţă. Insă, acest lucru este şi cel care erodează cel mai mult existenţa unei galerii în acest spaţiu geografic, deoarece inexistenţa unui context face ca această activitate să devină extrem de fragilă şi greu de susţinut pe termen lung.
Expozițiile personale ale unor artiști emergenți sau consacrați, participările la marile târguri și propunerea uno concepte de expunere inovatoare ce prezintă cele mai noi tendințe în artă, design, arhitectură, arta video, new media și modă așază galeria Anaid Art între cele mai active spații culturale românești. Din 2006 Anaid Art Gallery este membru fondator al Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR), iar din 2013 membru fondator al Asociației Galeriilor de Artă Contemporană din România (AGACOR). Cea mai nouă și mai lăudabilă reușită a galeriei este extinderea pe plan internațional, de un an fiind prezentă și în Berlin, prin excelență unul dintre primele orașe culturale ale lumii, în zona principală de concentrație a celor mai importante galerii de artă locale.
Cum s-a petrecut mutarea galeriei Anaid Art la Berlin, unul din
centrele culturale internaționale cele mai importante și mai prolifice?
Mi-am dat seama că vreau să fiu o parte dintr-un sistem, că nu mai vreau să îl construiesc eu. Că vreau să stau de vorbă cu galerişti care fac acest lucru cu pasiune şi profesionalism, care se respectă şi urmează regulile unei organizări, cu artişti care ințeleg ce inseamnă o galerie şi eforturile pe care aceasta le face pentru a-i susţine, cu directori de targuri de artă care inţeleg dimensiunea comercială a acestui demers, fără a face rabat la calitatea artei, cu directori de muzee care consider galeriştii parteneri de discuţie şi susţinători, cu colecţionari care achiziţionează artiştii expuşi de galerii pentru că sunt conştienţi de munca pe care o depune artistul şi galeristul. Aceste lucruri mi-au lipsit în Romania şi consider că vor lipsi incă multă vreme din peisajul artistic românesc. Iar Berlinul a fost o opţiune firească pentru mine. În primul rând, am participat cu galeria la numeroase targuri internaţionale din Germania şi Austria şi, în al doilea rând, sistemul artistic german este unul matur, aşezat, în care ştii că, dacă urmezi anumite trasee, există şansa să creşti şi să reuşeşti. Berlinul este un oraș în care sunt peste 300 de galerii de artă contemporană, în care există colecţionari care îşi expun colecţiile publicului, în care arta contemporană este într-un fel la ea acasă, fără a avea neapărat presiunea pieţei ca în Londra sau New York.
Așadar, Anaid Art Gallery este prezentă de anul trecut în zona cu cele
mai importante galerii din Berlin. Cum se vede arta contemporană românească la
Berlin? Mi se pare foarte mare și curajos pasul pe care l-ai făcut de curând și
tot efortul pe care îl depui pentru promovarea artiștilor români în străinătate
și nu oriunde, ci chiar în centrul principal al artei contemporane.
Arta contemporană romanească are un cuvânt de spus pe plan internaţional.
Eforturile sunt însă considerabile, având în vedere faptul că la nivel macro
România nu este prezentă cu expoziţii de amploare în muzeele din Germania. Însă
Anaid Art Gallery nu a fost gândită să promoveze doar arta românească, vom
prezenta un program mixt de expoziţii tocmai pentru a ne integra în circuitul
artistic internațional.
Astăzi nicio galerie din lume nu prezintă doar artă germană sau doar artă
romanească sau artă americană – într-un cuvânt, artă națională.
Această expunere cu tendinţă națională are mai mult de-a face cu galeriile din
Estul Europei, unde acest filon este incă extrem de pregnant.
Care sunt artiștii pe care îi susține galeria ta?
Lucrăm încă de la început cu Alexandru Rădvan şi din primii ani cu Zsolt
Berszan. Galeria îi reprezintă și pe Matei Arnăutu, Raluca Arnăutu, Mihai
Florea, colaborăm cu Aurel Vlad şi cu artistul spaniol Samuel Salcedo.
În domeniul artistic, România este încă în curs de dezvoltare și în plin
proces de acumulare. Numărul artiștilor contemporani care sunt apreciați în
străinătate este încă destul de mic. În acest context, cum se așază artiștii
români contemporani de vârf în cadrul pieței de artă internațională?
Cred că pasul a fost făcut de către artiştii şi galeriştii români pe piaţa
internaţională, o uşă a fost deschisă, important este acum ca aceştia să se menţină
şi să poată fi intr-adevăr o breşă in sistemul artistic internațional. Însă
aceasta rămane de văzut.
Percepția majorității este că arta în general, arta contemporană în particular
este pentru cei cunoscători, dedicată unui public elitist care are o anumită
capacitate de a pătrunde sensurile ei. Desigur, nu trebuie să ascundem faptul
că este o realitate, arta nu este pentru oricine, dar totuși, cum ar putea
deschide gustul unui public mai numeros? Este ceva ce ține și de instrumentele
ei ascunse sau doar de nivelul și deschiderea culturală pe care le are un consummator
de artă?
Ţine în primul rând de educaţie. Sistemul de învăţământ românesc ignoră
complet cultura artistică, nu există ore de istoria artei şi atunci este foarte
greu să formezi un public iubitor de artă contemporană, fără a avea noţiuni
minime de istoria artei. În ţările cu structuri artistice puternice ca
Germania, Franţa, Marea Britanie, SUA, aceste lucruri se învață în şcoala
primară, se predau. Muzeele sunt pline deopotrivă de copii, adolescenţi şi
public matur. Cineva spunea la un moment dat că în Occident biserica a fost înlocuită
cu muzeul, oamenii merg regulat la muzeu în timpul liber.
Care este, din experiența ta, profilul colecționarului de artă
contemporană românească?
Este greu de definit portretul de colecţionar de artă contemporană românească,
însă un portret universal de colecţionar este cel care iubeşte opera de artă în
sine, care se informează şi mai ales care vizitează mult, începând cu muzeele
de artă şi terminând cu galerii şi ateliere de artist. Este un om pasionat,
care trăieşte cu arta contemporană în casă.
Există colecționari străini care au un portofoliu semnificativ de
lucrări ale artiștilor români? Ce îi atrage spre arta românească?
Da, există şi sunt chiar unii dintre cei mai rafinaţi şi informaţi în
ceea ce priveşte arta contemporană românească. Cred că îi atrage faptul că românii
sunt artişti din Europa de Est, dintr-o ţară fostă comunistă, în care lucrurile
încă nu sunt aşezate, iar învăţământul artistic românesc este axat încă pe
cunoaşterea profundă a anatomiei şi desenului în detrimentul celorlalte
mijloace.
Cât de important crezi că este rolul unui consultant în artă înainte de
a face o achiziție? Cumpărătorii de artă contemporană achiziționează lucrări
doar în ideea unei investiții sau se implică emotional în alegerea operelor de
artă?
Eu cred că sunt două categorii de cumpărători de artă: cumpărătorii care
investesc în artă - ei sunt foarte cerebrali şi cumpără doar ceea ce sunt sfătuiţi,
astfel incat să fie siguri că investiția lor va creşte in timp - și colecționarii
de artă care cumpără în primul rând din impuls, simt că acea lucrare trebuie să
fie a lor și ar face aproape orice să o aibă.
Aceștia țin mai puțin cont de sfătuitori și sunt interesați într-o măsură
mult mai mică de latura investițională. Colecționarii sunt în general foarte
informați în momentul în care achiziționează.
Cât de importante sunt participările în cadrul târgurilor și a marilor
evenimente de artă contemporană internaționale?
Participările la târgurile internaționale de artă sunt extrem de
importante, deoarece acestea sunt adevărate motoare ale pieței de artă primară.
Ele reprezintă locul în care se întâlnesc toți actorii mediului artistic – artistul, galeristul, directorii de muzee, curatorii,
criticii, colecționarii. Vânzările la târgurile de artă reprezintă în jur de
60-70% din totalul vânzărilor anuale ale unei galerii.
Care sunt planurile tale pentru anii următori?
Planurile sunt in primul rand să ne consolidăm locul pe piața de artă din Berlin și să î începem încet, încet să creștem. Avem un an de când am deschis în Berlin, ceea ce înseamnă că încă suntem la început, dar cu speranțe mari pentru viitor.
„Sistemul de învăţământ românesc ignoră complet cultura artistică, nu există ore de istoria artei şi atunci este foarte greu să formezi un public iubitor de artă contemporană, fără a avea noţiuni minime de istoria artei.”
